Fostul primar şi senator Andrei Volosevici le cere actualelor autorităţi locale ploieştene să facă un "exercițiu de transparență" şi să prezinte public modul în care urmează să fie distribuită suma de aproape 36 de milioane de lei încasată recent de la Telekom, ca primă tranşă dintr-o eşalonare care se va întinde până în 2022. Datoria a rezultat dintr-un litigiu câştigat de Serviciul Public Finanţe Locale, iar banii vin într-un moment în care bugetul municipiului suferă.
"Primăria Ploiești a primit 35,8 milioane lei. Situația financiară a municipalității nu este deloc roz. Nu sunt bani pentru acoperirea cheltuielilor cu serviciile publice până la sfârșitul anului. Ratele la bănci au fost amânate, iar gradul de încasare al impozitelor nu este deloc încurajator. Din fericire, în urma câștigării unui proces de către SPFL, pe 28 mai 2020 a intrat în contul primăriei o sumă importantă, respectiv 35,8 milioane lei, ca primă tranșă dintr-un total de aproximativ 80 milioane lei. În ședința Consiliului Local din data de 28 mai, consilierii PNL Ploiești au solicitat să li se comunice cum vor fi cheltuiți acești bani, însă s-au lovit de atacul și binecunoscutele ironii ale președintelui de ședință, deși cererea era perfect legitimă. În consecință, solicit reprezentanților executivului ploieștean să încerce un exercițiu de transparență și să facă public modul în care va fi distribuită această sumă deloc de neglijat, nu de alta dar, dacă nu vă supărați, vorbim despre banii ploieștenilor!", a afirmat Andrei Volosevici, într-un mesaj public transmis marţi.
Litigiul viza achitarea unor impozite, conform unei recalculări, precum şi plata unor penalităţi şi majorări de întârziere, fiind finalizat definitiv şi irevocabil în această primăvară, în favoarea SPFL. Luna trecută, consilierii PNL au propus un proiect de reeşalonare, prezentat ca "un balon de oxigen pentru bugetul local", argumentând că e mai bine ca municipalitatea să primească acum cele aproape 36 de milioane de lei şi restul sumei în rate timp de doi ani decât să ajungă la sechestre de bunuri sau executări.