Conducerea AUR Prahova contestă sondajul de opinie publicat luni de Mihai Polițeanu, candidat independent la Primăria Ploiești. Conducerea formațiunii reclamă că sondajul ar reprezenta „o tentativă de manipulare grosolană, mai ales la adresa electoratului indecis”.
Într-un comunicat de presă transmis marți, conducerea AUR Prahova reclamă că sondajul făcut public cu o zi înainte de Mihai Polițeanu nu a fost făcut pe un eșantion suficient de mare pentru a fi considerat reprezentativ, sugerând că numărul necesar de persoane intervievate ar fi trebuit să fie aproape de 1.100, în timp ce sondajul respectiv a avut doar 773.
„Stabilirea unui eșantion de numai 72,44% din volumul minim necesar va conduce, invariabil, la erori care descalifică în întregime demersul. Drept urmare, acest sondaj este o modalitate de manipulare grosolană, mai ales la adresa electoratului indecis”, a afirmat Alexandru Săraru,
coordonatorul AUR Prahova
AUR contestă sondajul pentru Ploiești publicat de Mihai Polițeanu
„Să nu uităm că Mihai Polițeanu a fost amfitrionul lansării candidaturii lui Iulian Dumitrescu și unul dintre factorii de decizie care au pus bazele alianței dintre PNL și USR. Ba mai mult, Mihai Polițeanu girează persoane precum fostul viceprimar Magdalena Trofin, care au contribuit la dezastrul în care se prezintă Ploieștiul și care au mers braț la braț cu primarul Andrei Volosevici. Condamnăm ferm astfel de manevre și subterfugii, care nu au nimic în comun cu o confruntare politică onestă între oameni de onoare”, a mai declarat Alexandru Săraru, președintele AUR Prahova.
La rândul său, coordonatorul AUR Ploiești, Vasile Ionescu, directorul tehnic al Regiei de Servicii Publice și fost director al operatorului municipal de termoficare, menționat de Polițeanu în conferința de presă de luni, a vorbit despre implicarea sa la Termo, în momentul înființării societății, în 2022, după criza apei calde, spunând că „s-au depus eforturi inimaginabile pentru a rezolva fiecare problemă”. „Am avut rolul să preiau personalul din cadrul fostei societăți care a furnizat agent termic și să deblochez, în condițiile legale, situația existentă la acea dată, care se prezenta sub forma unui sistem de termoficare închis timp de luni bune. Din cauza presiunilor puse de către domnul primar Andrei Volosevici, mi-am prezentat demisia la sfârșitul lunii octombrie 2022. Era greu, sau mai bine spus imposibil, să lucrezi cu un om care genera numai tensiuni și care nu căuta soluții pentru a debloca situația. Practic, problema termoficării a fost transformată într-o luptă politică, la care nu am vrut să iau parte, știind că singurii care au de suferit sunt ploieștenii. S-au depus eforturi inimaginabile pentru a rezolva fiecare problemă cu care ne confruntam la acea dată. Pornind de la achiziționare de gaze naturale, și până la reimplementarea programului de facturare. Iar eforturile pe care le-am depus, alături de echipa din care făceam parte și de angajații societății, s-au concretizat prin repornirea sistemului central de termoficare”, a declarat coordonatorul AUR Ploiești, Vasile Ionescu, foarte probabil viitorul candidat al formațiunii la Primăria Ploiești.
Mihai Polițeanu, apel către partidele de dreapta: „Sunt singurul care poate să-l învingă pe Andrei Volosevici” 🎦 VIDEO
În conferința de luni, Mihai Polițeanu a spus că este pe primul loc în preferințele alegătorilor în perspectiva alegerilor pentru Primăria Ploiești. El a afirmat și că Mișcarea Noi, Ploieștenii, partid creat recent pentru a-l susține, ar fi de asemenea pe primul loc pentru Consiliul Local.