BEC: Cererile pentru votul prin urna specială se depun în preziua votării

urna specială
Sursa foto: Romania TV
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Biroul Electoral Central a decis, luni, că cererile privind votul prin intermediul urnei speciale se depun în preziua votării, la cea mai apropiată secţie, între orele 18.00-20.00.

Solicitarea pentru votul prin urna specială se poate depune de către orice persoană, însă trebuie semnată olograf de alegătorul care solicită urna specială.

”Conform deciziei, alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, care sunt atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizată în ţară poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale, dacă are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală din ţară în care se află secţia de votare. Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei special”, a transmis, luni, BEC, într-un comunicat de presă, publicat de news.ro.

Prin excepţie de la aceste prevederi, cererile de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la biroul electoral de circumscripţie de la nivel judeţean sau la oficiul electoral de sector al municipiului Bucureşti, cel mai târziu la data de 29 noiembrie 2024, ora 17.00, fizic sau prin mijloace electronice.

”Cererea de vot prin intermediul urnei speciale poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa alegătorului netransportabil (conform menţiunilor din actul de identitate ori din dovada de reşedinţă, după caz), adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii”, a mai transmis BEC.

Cererea de vot prin intermediul urnei speciale trebuie să fie însoţită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate; din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii alegătorului de a se autodeplasa la sediul secţiei de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.

Nu este obligatorie prezentarea unei adeverinţe medicale care să fie eliberată de către medicul de familie al alegătorului.

Alegerile parlamentare au loc în 1 decembrie.

 

 

Image