Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, apel pentru depolitizarea inspectoratelor şcolare

bogdan toader deputat psd prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Deputatul Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, reacţionează după o promisiune făcută recent de ministrul Educaţiei privind depolitizarea învăţământului, declarând că acest lucru va fi imposibil câtă vreme conducerile inspectoratelor şcolare judeţene sunt numite politic.

Într-un mesaj publicat în această săptămână pe pagina oficială de Facebook, Toader reclamă că aproape toate inspectoratele şcolare din ţară sunt conduse de membri PNL, citând o analiză Edupedu. "Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, iese iar cu promisiuni imposibile! Spune că nu vor mai fi directori sau inspectori școlari numiți politic, în condițiile în care toate inspectoratele școlare din țară sunt conduse de membri sau simpatizanți ai PNL!", a comentat deputatul de Prahova Bogdan Toader.

"Analiza apartenenței la partidele politice a inspectorilor școlari generali județeni, realizată de edupedu.ro: 35 sunt ocupate de membri PNL, 5 sunt cu persoane susținute de PNL, 2 inspectori generali sunt membri ai UDMR. Deci, despre ce vorbim?", se încheie mesajul publicat de Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova.

Image