Ședința conducerii celor două Camere ale Parlamentului a început la ora 12.00 și a durat aproximativ 30 de minute.
Potrivit HotNews, Ludovic Orban a propus următorul calendar pentru învestirea Guvernului:
-Luni, 28 octombrie - convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
-Marți, 29 octombrie - programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru
-Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00 - convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului.
Calendarul transmis de Orban, care a participat la ședință, a picat însă la vot în reuniunea conducerii Legislativului, unde PSD cu votul reprezentantului PRO România deține majoritate.
Potrivit sursei citate, s-a decis ca miniștrii propuși să fie audiați marți și miercuri, iar votul în plenul Parlamentului să fie luni, 4 noiembrie, de la ora 14.00.
Sursă foto HotNews.