Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, duminică, la un post de știri, că PSD ma merge până la capăt cu modificarea Codurilor prin ordonanță, iar amnistia va fi dată pentru a se "face dreptate".
„Vor fi modificate codurile prin ordonanţă. Va fi şi amnistia dată. O să facem dreptate până la capăt. Până la capăt înseamnă până la capăt. Cel puţin toate lucrurile astea, inclusiv războiul nostru, nu cu multinaţionale, ci cu companiile şi cu interesele şi grupurile străine care îşi bat joc de ţară şi uită să îşi plătească taxele şi impozitele aici şi care, culmea, au susţinători din partea #rezist, din partea lui Soros, din partea lui Iohannis, din partea unei camarile de la PNL şi USR, ş.a.m.d.”, a declarat Codrin Ştefănescu, potrivit Mediafax.
Acesta a spus că PSD nu goneşte multinaţionalele. „Noi nu gonim multinaţionalele. Nu pleacă nimeni de la măcelărie, dar nu-mi poţi spune că ai avut un rulaj de nu ştiu câte miliarde de euro şi ai plătit impozit 1.500 de lei. Nu se poate să îţi baţi joc de o naţiune sub forma asta. Războiul este legat de interesul de a păstra România pentru români şi suntem, în momentul de faţă, singurul partid românesc”, a conchis secretarul general al PSD.