Conducerea PMP Ploieşti a fost dizolvată după alegerile locale

Conducerea PMP Ploieşti a fost dizolvată după alegerile locale
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PMP Ploieşti are o nouă structură de conducere, interimară, după ce fostul birou al organizaţiei municipale a fost "dizolvat" în urma rezultatelor de la alegerile locale, considerate slabe, sub media judeţeană.

Astfel, consilierul local Bogdan Hodorog a fost schimbat din funcţia de preşedinte al PMP Ploieşti. Noul preşedinte interimar este Adina Chiţu (foto, în stânga). Aceasta este avocat, este unul dintre membrii cu experienţă ai PMP Prahova şi figurează şi pe lista de candidaţi depusă luni de partid pentru Camera Deputaţilor, pe locul 2, în spatele preşedintelui organizaţiei judeţene, Cătălina Bozianu.

E de aşteptat ca alegerile interne din PMP Ploieşti să se ţină undeva la începutul anului viitor, până atunci urmând să continue această formulă de interimat.

PMP nu a făcut pragul electoral în Ploieşti. Au mai lipsit vreo 40 de voturi ca partidul să câştige un post de consilier local.

Image