Reprezentanţii Partidului Prahova în Acţiune strâng semnături pentru susţinerea unui proiect de revitalizare urbană a zonei Halelor Centrale din Ploieşti pe care îl prezentaseră public în ianuarie. O machetă detaliată este afişată la sediul formaţiunii.
Proiectul de revitalizare urbană propune construirea unei noi pieţe agro-alimentare în spatele Halelor, pe locul actualului platou. Conform proiectului prezentat public în urmă cu aproximativ o lună de cei doi consilieri locali de la Prahova în Acţiune, noul platou ar putea avea o staţie TCE integrată, o clădire administrativă şi o parcare subterană, care să fie folosită pentru aprovizionare, iar lângă ar urma să fie ridicată o parcare supraetajată, în zona unde se află în prezent sediul administrativ al SC Hale şi Pieţe, în timp ce toată strada Griviţei, situată între peretele sudic al Halelor şi blocurile de locuinţe, ar putea fi transformată în zonă de promenadă. După lansarea ideii, reprezentanţii Prahova în Acţiune au transmis acum un apel către ploieşteni pentru strângerea de semnături de susţinere.
"Consilierii locali ai Partidului Prahova în Acțiune, Organizația municipiului Ploiești – Alexandru Ștefan și Cristian Ionescu, invită cetățenii din municipiul Ploiesti să consulte proiectul civic propus de către aceștia. Macheta proiectului, detaliile tehnice ale proiectului, precum și celelalte materiale componente pot fi consultate de către cetățeni la sediul Partidului Prahova în Acțiune din mun. Ploiești, str. Democrației, nr. 56, bloc H5, parter. Pentru ca acest proiect de revitalizare urbană și modernizare a zonei centrale din Ploiești să poată fi realizat, este nevoie de forța cetățenilor, singurii îndreptățiți să decidă asupra aspectului urban al municipiului Ploiești", se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Partidului Prahova în Acţiune.
"Membrii Partidului Prahova în Acțiune – Organizația Ploiești, pun la dispoziția cetățenilor liste pentru semnături de susținere a proiectului. Cetățenii interesati sunt rugați să vină și să susțină proiectul de revitalizare și modernizare a centrului municipiului, prin semnare, la sediul Partidului Prahova în Acțiune din strada Democratiei, nr. 56, mun. Ploiești, bloc H5, parter, în zilele de marți (orele 10.00-12.00), miercuri (orele 18.00-20.00), vineri (18.00-20.00). Membrii Partidului Prahova în Acțiune vă vor întâmpina și vă vor oferi informațiile necesare și se vor asigura că susținerea proiectului de către dumneavoastră a fost înregistrată în cadrul listelor cu semnături. Vă asteptăm cu drag să vă exercitați drepturile cetățenești!", se mai arată în mesaj.
Iniţiativa vine în contextul în care Primăria Ploieşti va organiza miercuri o dezbatere publică pe tema bugetului local pe 2022, iar proiectul de buget ar urma să fie discutat o zi mai târziu de Consiliul Local.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
PARTIDUL PRAHOVA ÎN ACȚIUNE ORGANIZAȚIA MUNICIPIULUI PLOIESTI. Consilierii locali ai Partidului Prahova în Acțiune,...
Publicată de Partidul Prahova în Acțiune pe Luni, 7 februarie 2022