Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, unul dintre liderii USR la nivel județean, l-a criticat în termeni duri pe primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, pentru situația financiară a TCE și pentru datoriile acumulate de municipalitate către propria firmă de transport. Reacția politicianului vine după ce un proiect de majorare a capitalului societății de transport public, care i-ar fi permis încheierea unui acord de eșalonare cu ANAF-ul, a fost respins marți de Consiliul Local, consilierii USR votând împotrivă.
Într-un mesaj publicat miercuri pe pagina sa oficială de Facebook, vicepreședintele USR Prahova îl ironizează pe primarul Ploieștiului, reclamând că administrația locală are datorii de 18 milioane de lei către propria firmă de transport în comun. Cu această ocazie, Apostol explică și poziția consilierilor USR, care în ședința de marți au votat împotriva proiectului de majorare a capitalului social prin transmiterea unui teren și a două clădiri ca aport în natură, el considerând că, din cauza situației financiare a societății, ar fi existat un risc real ca bunurile imobile respective să fie pierdute.
„Observ cu tristețe cum Farfuridi duce cu pași repezi compania de transport public local din Ploiești și Ploieștiul, în general, către faliment. În spatele unor acțiuni care dovedesc cât de prost este condusă Primăria, având lumânarea pe piept, politic vorbind, domnul Farfuridi încearcă să paseze responsabilitatea unei crize către viceprimari. Nu ar fi prima dată! În ședința Consiliului Local al Municipiului Ploiești de ieri, Farfuridi nu a putut să explice/nu a vrut să explice de ce a pus acest proiect pe ordinea de zi acum și nu cu două luni în urmă, când Ploieștiul chiar avea nevoie. Precizez faptul că este vorba de un proiect prin care dorește mărirea capitalului social al TCE cu terenuri și clădiri pentru garanții suplimentare oferite de ANAF în vederea reeșalonării datoriilor istorice”, a declarat Cristian Apostol, făcând aluzie și la faptul că, tocmai din cauza datoriilor la bugetul de stat, TCE nu s-a înscris la licitația ținută de Consiliul Județean pentru transportul între localități.
Cristian Apostol: „Riscul de a pierde terenul și clădirile este uriaș”
„Dar să revin la datorii. Farfuridi nu le plătește fiindcă nu are cu ce! Pentru că și Primăria condusă de el este în faliment. Atenție: tot nedeclarat! Asta arată, de fapt, ceea ce am spus acum doi ani, și anume că omul nu poate și nici nu știe. Mai mult decât atât, se află deja în top, având cel mai prost mandat de primar al Ploieștiului!”, se încheie mesajul foarte dur publicat de vicepreședintele USR Prahova.
Proiectul de majorare de capital de la TCE, inițiat de primarul Ploieștiului, propunea transmiterea către societate a două clădiri și a unui teren de peste 55.000 de metri pătrați, evaluate la aproape 30,2 milioane de lei, și majorarea în consecință a numărului de acțiuni. Măsura fusese solicitată de conducerea TCE Ploiești, care a explicat că nu deține bunuri suficient de valoroase pentru a le pune garanție la acordul de eșalonare a unei datorii de 43 de milioane de lei către bugetul de stat. În timpul dezbaterilor din ședința de marți a CL s-au atins și punctele reclamate de USR, vizând datoriile Primăriei și neparticiparea la licitația CJ. Referitor la prima parte, primarul Andrei Volosevici a declarat că întârzierile plăților către TCE au început din cauza faptului că, în sezonul rece, toate resursele Primăriei au fost concentrate către asigurarea gazelor necesare la sistemul de termoficare. La a doua parte, referitoare la transportul în localitățile învecinate, el a sugerat că flota auto a TCE nu e adaptată la condițiile impuse de Consiliul Județean și că o eventuală câștigare a licenței respective ar fi obligat societatea să cumpere microbuze noi.
„Banii respectivi nu sunt în vistieria noastră, nefolosindu-i. Banii respectivi au mers la termie, pentru faptul că, deși niciunul dintre dumneavostră n-ați vrut să faceți lucrul ăsta sau măcar să forțăm niște lucruri, noi nu am fost pe cogenerare trei luni de zile. În octombrie, când am primit prima instalație - și rog să mă verifice doamna viceprimar - nu produceam pe cogenerare nimic. Abia la sfârșitul lui ianuarie am preluat și sistemul 5, care asigură și cogenerare și care produce niște bani suplimentari. În acest context, îmi asum lucrul ăsta, am mers cu bani pentru gaz, 1,7 milioane de lei pe zi. Sigur, nu v-a deranjat nici faptul că am primit 100.000 de lei de la Consiliul Județean”, a răspuns Andrei Volosevici în timpul discuțiilor cu consilierii locali. „N-am plătit la TCE, dar am încercat și s-a păstrat un echilibru, pentru că am plătit gaz. Iar noi dacă avem acum cash 18 milioane și putem să le dăm, vă rog dispuneți să le dăm - că nu sunt - la TCE!”, a mai punctat acesta.
„Eu n-am o problemă cu chestiunea asta. Ba, mai mult, aveți cu toții o informare de la CA-ul de la TCE pe această temă. Dacă doriți, discuția e deschisă, s-a amânat, înțeleg, vestita licitație, în care umblă vorba - luați-o sub rezervă! - că ar trebui să cumpărăm niște microbuze Mercedes. Eu cred că trebuie informat și sindicatul, pentru că acolo sunt niște condiții pe care cred că ar trebui să le știe și sindicatul, vizavi de calculele pe beneficii. S-a discutat cu directorul societății, care ne-a explicat corect, cu președintele CA-ului, în prezența celor doi viceprimari. Dacă dumneavoastră decideți că trebuie să cumpărăm microbuze, nu autobuze, și că trebuie să ieșim cu microbuzele ca să licităm, așa cum au unii un fetiș, vă rog votați și explicați-le ploieștenilor lucrul ăsta!”, a mai declarat primarul în timpul aceleiași ședințe, răspunzând criticilor consilierului USR Răzvan Enescu referitoare la faptul că TCE n-a avut posibilitatea să participe la licitația ținută de Consiliul Județean.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!