Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă începerea urmăririi penale pe numele său pentru luare de mită.
„Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obținerea unor foloase indirect de mită. Dar ceea ce vreau să precizez e că acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante și anume că în perioada în care am condus Guvernul, a emis o serie de HG care să favoriozeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă așa, din pixul lui, hotărâri de Guvern. Ele parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal”, a spus Tăriceanu la ieșirea de la DNA, potrivit Digi24.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis miercuri procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.
"Ministrul Justiţiei i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", informa Ministerul Justiţiei, potrivit AGERPRES.
DNA a cerut luni Parchetului General sesizarea şefului statului pentru începerea urmăririi penale a lui Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită, pe vremea când acesta ocupa funcţia de prim-ministru.
Sursă foto Digi24.