Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a lansat o serie de acuzaţii, duminică seara, la un post de televiziune, spunând că fostul premier Dacian Cioloş este omul miliardarului George Soroş, comisarul european Corina Creţu „minte prin omisiune“, iar România nu are autostrăzi din cauza altor ţări care ar avea un asemenea interes, însă nu le-a numit.
„Aţi văzut cu Facebook, ce interese ar avea Facebook să îl acuze pe Soros că a vrut să scadă valoarea acţiunilor? Soros joacă pe acţiuni, el vede România ca pe o firmă. Sunt sigur ca Cioloş e omul lui Soros. Să mă dea în judecată”, a declarat Darius Vâlcov.
În ceea ce o priveşte pe Corina Creţu, Vâlcov a susţinut din nou că pentru cele 3 spitale regionale Comisia Europeană alocă doar 150 de milioane.
Corina Creţu a explicat însă că fondurile europene vor fi alocate în funcţie de ceea ce solicită partea română şi că la nivelul Comisiei Europene nu sunt încurajate proiectele în parteneriat public-privat, aşa cum doreşte Guvernul de la Bucureşti.
„O îmbinare este cel mai potrivită şi există regulamentul 1303, din 2013, al Comisiei Europene care chiar încurajează să se facă parteneriat public privat, iar partea publică, care intră în parteneriat, să fie din fonduri europene. Chiar se încurajează acest lucru. Ele nu se exclud. (...) Corina Creţu minte prin omisiune“, a susţinut Darius Vâlcov.
Vâlcov a mai susţinut că România nu are autostrăzi, din cauza altor ţări, însă nu le-a numit pe acestea, ci doar a spus că există un interes ca transporturile să nu treacă prin această parte a Europei.
„Interesul să nu cred că aceia care îşi doresc ca acest guvern să eşueze şi care şi-au dorit ca de fiecare dată România să eşueze. Sunt foarte multe ţări care nu s-ar bucura ca România să fie plină de autostrăzi astăzi“, a spus Vâlcov.