Directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, și-a dat demisia din PNL

Directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, și-a dat demisia din PNL
Alexandri Nicolae și-a dat demisia din PNL, unde ocupa funcția de vicepreședinte al organizației municipale Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, și-a dat demisia din Partidul Național Liberal, unde ocupa funcția de vicepreședinte al organizației municipale. El a reclamat presiuni politice și a declarat că a luat decizia pentru a se concentra pe activitatea administrativă.

Demisia lui Alexandri Nicolae vine în contextul unui scandal privind situația financiară a societății de transport public a municipalității, în urma căruia consilierii PNL au cerut demiterea lui de la TCE și au refuzat să voteze proiectul de majorare a capitalului social al societății propus de primar.

Directorul TCE a confirmat decizia, declarând că în ultima vreme s-au făcut presiuni politice asupra sa pentru a pune interesele partidului mai presus de cele ale operatorului de transport.

Alexandri Nicolae și-a dat demisia din PNL

„De când sunt director, am făcut în primul rând administrație și am căutat să separ administrația de funcția politică. În ultima lună, au fost mult presiuni să amestec aceste două lucruri. Am refuzat să fac acest lucru, drept pentru care am renunțat la funcția politică”, a declarat Alexandri Nicolae pentru „Telegrama”.

El a adăugat că nu intenționează să se înscrie în alt partid.

Reacția directorului TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, după ce aleșii PNL au cerut demiterea sa: „Nu apreciez activitatea acelor aleşi care transformă administrația într-un joc politic”

Înainte să preia conducerea TCE Ploiești, Alexandri Nicolae a mai fost prefect de Prahova, director tehnic al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești și director al Parcului Industrial Brazi. La nivel politic, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în PNL, fiind și deputat din partea formațiunii, însă a avut și perioade relativ scurte în ALDE și PSD.

Image