Europarlamentarul Eugen Tomac a recâştigat funcţia de preşedinte PMP. Predecesorul său, Cristian Diaconescu, a contestat alegerea, anunţând că nu recunoaşte ca validă şedinţa Congresului care a avut loc la Sinaia.
Eugen Tomac este noul preşedinte al PMP, partidul înfiinţat de fostul preşedinte al României Traian Băsescu. Europarlamentarul a candidat ca lider al moţiunii "PMP – un nou început pentru o Românie creştin-democrată" la Congresul Extraordinar desfăşurat sâmbătă la Sinaia, oraşul de pe Valea Prahovei fiind de altfel un loc obişnuit pentru evenimentele de acest gen programate de Partidul Mişcarea Populară.
Eugen Tomac a fost ales cu 421 au fost pentru, 18 împotrivă şi 17 abţineri dintr-un total de 456 de voturi exprimate, potrivit Agerpres.
Membru al Parlamentului European din 2019, Eugen Tomac a mai fost președinte al PMP între anii 2015 și 2020, după retragerea lui Traian Băsescu, aminteşte România TV.
Cristian Diaconescu a contestat alegerea lui Eugen Tomac
Cristian Diaconescu, fostul președinte al partidului, care a susținut că acest Congres este organizat cu încălcarea statutului, nu a participat la eveniment.
El a încercat să blocheze în instanţă organizarea congresului, însă Tribunalul Bucureşti i-a respins acţiunea, potrivit G4Media.
În replică, Tomac l-a acuzat pe Diaconescu de "starea de blocaj" în care a ajuns PMP.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!