Florin Cîţu: Am retras iniţiativa legislativă de recunoaştere a sportului electronic în România pentru că sunt câteva lucruri de clarificat

Florin Cîţu: Am retras iniţiativa legislativă de recunoaştere a sportului electronic în România pentru că sunt câteva lucruri de clarificat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, joi, că a retras proiectul de lege potrivit căruia se recunoaşte sportul electronic - E-sports în România, deoarece mai sunt câteva lucruri de clarificat, urmând ca iniţiativa legislativă să fie redepusă.

"L-am depus pentru că am vrut să-l depun. L-am retras pentru că sunt câteva lucruri de clarificat şi când va fi gata, va reveni", a spus Cîţu, la Parlament, potrivit AGERPRES.

Tineretul Naţional Liberal a anunţat într-un comunicat că preşedintele PNL, Florin Cîţu, este iniţiator al propunerii legislative formulată la nivelul TNL, aceasta fiind depusă miercuri la Senat.

"Tineretul Naţional Liberal împreună cu reprezentanţii industriei de E-Sports - jucători profesionişti, manageri şi organizatori de competiţii - au derulat o serie de întâlniri de lucru cu scopul de a formula o propunere legislativă de recunoaştere a sportului electronic în România. Procesul de elaborare a proiectului s-a realizat sub coordonarea preşedintelui TNL, Mara Mareş, şi în strânsă consultare cu reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de E-sports. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, este iniţiator al propunerii legislative formulată la nivelul TNL, aceasta fiind depusă miercuri la Senat", se arată în comunicat.

Foto: kanald.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image