După mai mulţi ani de pauză, în care s-a concentrat pe familie şi pe rezolvarea unei probleme de sănătate, fostul deputat PNL Sorin Teju candidează, pe lista alianţei PNL-USR-PLUS, pentru un mandat de consilier judeţean în Prahova. În continuare apreciat de oamenii de pe Valea Teleajenului, fostul parlamentar spune că în perioada de pauză a avut oferte de a se înscrie în cel puţin alte trei partide, dar a fost convins să revină de programul electoral propus de Iulian Dumitrescu.
Sorin Teju apare pe locul 12 pe lista de candidaţi depusă vineri la Biroul Electoral Judeţean, listă pe care primele 16 poziţii sunt împărţite în mod egal între PNL pe de o parte şi USR-PLUS de cealaltă. "La un moment dat, după finalizarea mandatului de deputat, am simţit nevoia să iau o pauză, în parte din motive personale, în parte pentru că eram dezamăgit de direcţia în care se îndrepta clasa politică. Am avut o propunere să mă înscriu în ALDE, într-un moment când acolo erau unii oameni plecaţi din PNL. Am refuzat-o. Acum, înainte de campanie, m-au căutat şi de la PSD şi de la Pro România, cu intenţia să mă pună pe listă, însă din nou le-am refuzat propunerile. Am decis să îmi reiau activitatea în Partidul Naţional Liberal, convins de programul propus de candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu, de viziunea sa şi de proiectele pe care le are pentru a moderniza Prahova şi sunt sigur că, împreună, vom putea să facem multe lucruri bune pentru Valea Teleajenului în special şi pentru judeţ în general", a declarat fostul parlamentar pentru "Telegrama".
Sorin Teju a fost deputat între 2012 şi 2016, ales la ultimele alegeri parlamentare uninominale, în colegiul 5, Valea Teleajenului, unde a candidat din partea PNL, sub sigla USL.