Senatorul de Prahova Alexandru Nazare, fost ministrul al Finanţelor, a transmis un mesaj public după instalarea lui Dan Vâlceanu, urându-i succes celui care îl succede la Ministerul Finanţelor, dar avertizând că misiunea va fi extrem de dificilă şi că prima ţintă va trebui să fie reducerea deficitului bugetar. Nazare avertizează că propunerea de rectificare prezentată de premierul Florin Cîţu ar aduce o creştere cu 3,7 miliarde de lei a deficitului nominal.
În mesajul publicat pe pagina oficială de Facebook, senatorul PNL Prahova avertizează că aprobarea rectificării în forma propusă de Florin Cîţu cât timp a fost ministru interimar al Finanţelor va duce la creşterea deficitului de la 80 la 83,7 miliarde de lei, estimând că această diferenţă "va trebui împrumutată suplimentar în această toamnă".
"Îi urez succes colegului Dan Vâlceanu în poziţia de ministru al Finantelor! Are o misiune onorantă, dar şi dificilă din multe puncte de vedere, respectiv în privinţa scăderii deficitului. Aceasta este prima sarcină primită chiar de la premier, cel care a prezentat în calitate de ministru interimar de Finante o propunere de rectificare în care deficitul nominal nu mai este 80 miliarde lei aşa cum era prevăzut, ci 83,7 miliarde lei. Așadar, deficitul în termeni nominali creşte cu 3.7 miliarde lei (aprox 755 mil EUR), 0.3% PIB, în ciuda faptului că prognoza anuală de creștere economică a fost revizuită la 7%. Această sumă va trebui împrumutată suplimentar în această toamnă în ipostaza în care propunerea de rectificare este aprobată în forma actuală", a declarat Alexandru Nazare.
"Proiecte cu care eu nu am fost de acord din motive întemeiate"
În acelaşi mesaj public, fostul ministru răspunde unor critici lansate anterior de Florin Cîţu. "Observ că premierul Florin Cîtu a revenit astăzi cu marota «întârzierilor» din prima parte a anului referindu-se la mandatul meu în conferinţa de presă de la Ministerul Finanţelor. Nu este vorba despre întârzieri, ci diferențe de viziune asupra implementarii anumitor proiecte cu care eu nu am fost de acord din motive întemeiate", a mai afirmat Alexandru Nazare.