USR a cerut oficial joi dimineață un nou plen al Senatului, pentru adoptarea inițiativei ”Fără penali în funcții publice”, declară la RFI copreședintele USR PLUS Dan Barna. Proiectul nu a putut fi votat miercuri, din lipsă de cvorum, în urma unui scandal între Putere și Opoziție.
Dan Barna speră că inițiativa ”Fără penali în funcții publice” va fi pusă joi pe agenda Senatului: ”Chiar în această dimineață, colegul meu Radu Mihail, liderul de grup al USR de la Senat, a depus o convocare pentru organizarea unui Birou Permanent, care să decidă astăzi organizarea unui plen în această după-amiază, unui plen prin vot telefonic, cu subiect unic pe ordinea de zi, această inițiativă, astfel încât fiecare senator să aibă ocazia să-și exprime punctul de vedere și să voteze această inițiativă”.
În opinia sa, ”este o chestiune de responsabilitate majoră ca acest referendum să se întâmple deodată cu alegerile parlamentare, acum, pe șase decembrie, pentru că organizarea separată a unui referendum în acest context de pandemie ar avea nu numai efectele de cost foarte mari, dar în primul rând miza de sănătate publică. Or ca lucrul acesta să se întâmple, este obligatoriu ca astăzi, ieri, azi sau ieri ar fi trebuit să se întâmple, Senatul să voteze această inițiativă, astfel încât să se poată organiza referendumul. Este momentul în care PSD și PNL pot să dovedească faptul că votul dat în Camera Deputaților pentru această inițiativă nu a fost doar un vot electoralist de imagine publică și chiar își doresc această inițiativă”.
Dan Barna face apel la Ludovic Orban și Marcel Ciolacu să nu mai blocheze adoptarea inițiativei ”Fără penali în funcții publice”: ”Dacă există voință politică, dacă PSD și PNL și fac din nou apel și la domnul Orban și la domnul Ciolacu, putem astăzi să încheiem și să dăm un mesaj, după patru ani de Parlament rușinos, astăzi ar fi o ocazie excelentă să-și spele puțin obrazul acest Parlament și să voteze o inițiativă pe care un milion de români în mod explicit au solicitat-o”.
Sursă foto rfi.ro.