Ionel Dancă: Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale şi drepturi la pensie aflate în plată vor fi respectate de PNL

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat joi seară că tot ceea ce înseamnă drepturi salariale şi drepturi la pensie aflate în plată vor fi respectate de Partidul Naţional Liberal, în conformitate cu legile în vigoare.

"Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale, drepturi la pensie aflate în plată, potrivit legilor în vigoare şi care urmează să crească, potrivit legilor în vigoare, noi (PNL) le vom respecta, inclusiv majorările salariale pentru profesori. Atât cele de la 1 ianuarie, cât şi cele de la 1 septembrie, astfel încât profesorii să ajungă pe grila din 2022. Am spus acest lucru de nenumărate ori, se pare însă că, în disperare de cauză, cei din PSD continuă să alimenteze aceste intoxicări folosindu-se în mod absolut cinic şi ticălos de fricile oamenilor", a precizat Dancă, la Digi 24.

Potrivit sursei citate, declarația vine după ce Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, în condiţiile unei creşteri economice de numai 4%.

Sursă foto gov.ro.

Image