Senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova şi candidatul alianţei PNL-USR-PLUS pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a anunţat că Guvernul a alocat aproape 42 de milioane de lei pentru susţinerea proiectelor derulate de primăriile din judeţ. Cu această alocare, suma totală ajunsă în judeţ de la începutul anului o depăşeşte pe cea alocată de cabinetul PSD în anul anterior, calculează candidatul, care laudă implicarea Guvernului PNL şi face apel la alegători pentru a vota o administraţie de dreapta la alegerile din această lună.
"Guvernul PNL a alocat, din Fondul de rezervă bugetară, suma de 41,585 milioane de lei celor 104 localităţi din Prahova. Banii au ca destinaţie finală mai multe proiecte de investiţii aflate în fază de implementare. Executivul liberal a dat, în mai puţin de nouă luni din anul 2020, mai mulţi bani judeţului nostru decât PSD în tot anul 2019. Or, acesta este semnul unei schimbări profunde: judeţul Prahova va primi exact banii pe care îi merită ca să se dezvolte", a afirmat candidatul PNL-USR-PLUS Prahova, Iulian Dumitrescu, într-un mesaj publicat sâmbătă pe pagina sa de Facebook.
"Sunt convins că, după alegerile locale şi parlamentare, vom avea administraţie de Dreapta atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional. De aceea, pe 27 septembrie, votaţi Alianţa Dreptei, PNL-USR-PLUS, pentru Consiliul Judeţean, locul 3 pe buletinele de vot. În felul acesta, spunem «Adio, PSD!»", se încheie mesajul transmis de Iulian Dumitrescu.
Guvernul #PNL a alocat, din Fondul de rezervă bugetară, suma de 41,585 milioane de lei celor 104 localităţi din Prahova....
Publicată de Iulian Dumitrescu pe Sâmbătă, 12 septembrie 2020