Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, solicită măsuri urgente din partea Consiliului Judeţean pentru protejarea copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, reclamând că, după ce Direcția de Sănătate Publică a semnalat apariția a două noi focare de COVID-19, cu cel puțin 23 de copii infectați, în două centre de plasament aflate în subordinea DGASPC, actuala conducere PSD a Consiliului Județean nu a avut nicio reacție.
Într-un comunicat de presă transmis luni, candidatul alianţei PNL-USR-Plus pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova spune că actuala conducere a instituţiei publice "nu are nicio scuză că, timp de 6 luni de la la debutul pandemiei în România, nu a creat proceduri clare prin care să-i protejeze pe cei aflați în centrele de plasament și căminele de bătrâni", amintind că au existat semnale de alarmă în Galaţi sau Mureş: "Uneori, în administrație nu poți să miști lucrurile din lipsa banilor. În situația centrelor cu focare de coronavirus, nu e voba de lipsa banilor. Actuala conducere a Consiliului Județean nu are nicio scuză. Mai ales că știam de la Galați, Mureș sau chiar din presa internațională că aceste centre sunt cele mai vulnerabile: există riscul ca, dacă se îmbolnăvește o persoană, să fie infectați toți – fie angajați, fie beneficiari ai serviciilor de asistență socială. Cer Consiliului Județean Prahova să ia măsuri urgente la căminele și centrele subordonate astfel încât să nu ajungem la tragedii de proporțiile celor de la Galați sau Mureș”, a declarat Iulian Dumitrescu, candidatul PNL-USR-PLUS Prahova la președinția Consiliului Județean.
De altfel, situațiile punctuale legate de apariția unor focare COVID-19 în centrele de plasament sau căminele subordonate de CJ Prahova nu sunt singurele probleme majore în cadrul acestui sistem de asistență socială, se mai arată în comunicatul PNL Prahova, în care se aminteşte că mass-media au semnalat de-a lungul anilor multiple cazuri în care tinere minore au ajuns să fie victime ale unor rețele naționale și internaționale de carne vie. Mai rău, mulți dintre tinerii care ies din centrele de plasament, pentru că statul nu a avut grijă de ei și nu i-a integrat în societate, ajung să alimenteze fenomenul infracțional din Prahova.
"Ne trebuie soluții pe două paliere: pe de o parte, trebuie să alocăm mai mulți bani decât a făcut până acum CJ, pe de altă parte, ne trebuie un alt tip de abordare administrativă. Dacă prahovenii îmi vor acorda votul lor în 27 septembrie, voi dispune un audit la nivelul serviciilor de asistență socială și apoi acestea vor fi reformate din temelii, cu două preocupări majore: sănătatea oamenilor și integrarea socială a copiilor instituționalizați", a concluzionat Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova.