Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că o nouă lege a pensiilor ar fi utilă, având în vedere inechităţile semnalate în actuala legislaţie, dar a subliniat că acest lucru nu se rezolvă "într-o lună - două", ci în urma unei analize "serioase şi atente" făcute de Guvern.
"Eu cred că o nouă lege a pensiilor ar fi utilă în condiţiile în care foarte mulţi şi pensionari, şi conducători de instituţii publice semnalează inegalităţi şi inechităţi în actuala lege a pensiilor, dar asta este o chestiune care nu se rezolvă nici într-o lună, nici în două. Sunt convins că Guvernul Orban va face o analiză serioasă, atentă, a chestiunilor şi în măsura în care va fi nevoie de o nouă lege se va discuta la momentul potrivit", a spus Iohannis, potrivit AGERPRES.
Întrebat dacă în cadrul discuţiilor avute la Cotroceni cu premierul Orban şi ministrul Muncii a primit asigurări că în bugetul de anul viitor vor fi suficienţi bani pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, inclusiv pentru majorarea punctului de pensie, preşedintele a precizat: "Solicitarea mea pentru Guvernul Orban a fost să vină cu un proiect de buget care acoperă necesarul pe anul viitor şi, evident, să fie cât mai aproape de limita acceptată de deficit - de 3% din PIB".
Şeful statului a făcut declaraţia înainte de întâlnirea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.
Sursă foto b1.ro.