Ludovic Orban: "Nelu Tătaru a fost un ministru al Sănătăţii foarte harnic şi foarte implicat"

Nelu Tătaru
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Preşedintele Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a declarat joi că Nelu Tătaru a fost un ministru al Sănătăţii „foarte harnic” şi „foarte implicat”, iar atunci când l-a numit în această funcţie nu a avut nicio umbră de îndoială asupra corectitudinii lui ca medic.

Orban a fost întrebat dacă a avut suspiciuni legate de Tătaru că pentru prestarea actului medical lua mită găini şi ouă.

„Niciodată. (…) Nu pot să îmi explic (existenţa acuzaţiilor DNA la adresa lui Tătaru, n.red.). Vă daţi seama că există un set de proceduri, în primul rând proceduri interne. Nu am avut niciodată niciun semnal legat de faptul că doctorul Tătaru, care era medic chirurg la spitalul din Huşi, ar fi existat vreo umbră de îndoială asupra corectitudinii lui ca şi medic. Era un medic chirurg apreciat de oameni şi care făcea operaţii reuşite. În momentul în care l-am desemnat prima oară ca secretar de stat, ulterior ca ministru, l-am verificat şi am primit toate informaţiile despre el. Nu am avut niciun semn de întrebare şi nicio informaţie care să pună în umbră calitatea profesională şi corectitudinea domnului Tătaru. De aia l-am şi numit. Ca ministru al Sănătăţii a fost un ministru foarte harnic, foarte implicat, care a fost în prima linie a bătăliei, care a comunicat foarte bine cu oamenii. Ceea ce s-a întâmplat după, nu mă întrebaţi pe mine”, a spus Orban la Palatul Parlamentului, potrivit g4media.ro.

El a menţionat că în ceea ce îl priveşte pe Nelu Tătaru există prezumţia de nevinovăţie.

„Nu vreau să mă pronunţ, dar ar trebui să îl întrebaţi pe Ciucă, să îl întrebaţi de Tătaru. În ce mă priveşte pe mine, nu am mai avut nici legătură cu doctorul Tătaru după ce eu am plecat din PNL, în momentul în care Iohannis a impus conducerii PNL readucerea PSD la putere”, a afirmat acesta.

 

 

Image