Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis marţi şefului statului o scrisoare în care îl informează că social-democraţii nu vor fi prezenţi la consultările de la Palatul Cotroceni.
"În intervenţiile publice pe care le-aţi avut în ultimele săptămâni v-aţi antepronunţat într-un mod lipsit de echivoc în privinţa desemnării prim-ministrului. Ignorând voinţa cetăţenilor, exprimată prin vot democratic, aţi anunţat public atât înainte de alegeri, cât şi după alegeri, că aţi luat deja decizia de a desemna în această poziţie un reprezentant al partidelor care au pierdut la scrutinul din 6 decembrie 2020. Prin urmare, discuţiile pe care urmează să le aveţi astăzi cu partidele politice mimează doar principiul consultării constituţionale la care aţi făcut trimitere în invitaţia dumneavoastră. Practic, ceea ce urmează să se întâmple astăzi la Palatul Cotroceni este o mascaradă jignitoare la adresa democraţiei, un act de sfidare a cetăţenilor care au participat la alegerile parlamentare", a afirmat Ciolacu în scrisoare, potrivit AGERPRES.
"Refuzăm să validăm prin prezenţa noastră acest circ politic care începe să semene din ce în ce mai mult cu guvernarea CDR din perioada 1996 - 2000. Vom face în schimb o opoziţie hotărâtă în Parlamentul României şi vom folosi toate mijloacele politice, legale şi constituţionale pentru a apăra interesele cetăţenilor care ne-au acordat încrederea lor la ultimele alegeri", a menţionat Ciolacu.
Sursă foto Digi24.