Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, miercuri, ca președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, să fie propunerea formațiunii politice pentru funcţia de premier.
"CPN a decis în unanimitate să îl susţină pe preşedintele Marcel Ciolacu pentru poziţia de premier. Am decis, de asemenea, să acceptăm sistemul de rotaţie al premierilor", a declarat, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
Rotația premierilor, agreată și de PNL. La nume sunt probleme
"Noi am votat premier PNL. Nu am spus niciun nume. Mai mult de atât ce să flexibilizăm? Am spus foarte clar premier PNL. Vom vedea care o să fie premierul PNL, dar nu s-a supus niciun nume aseară la vot. (...) În BEx-ul de aseară s-a decis ca PNL să fie de acord cu un sistem al premierilor prin rotaţie, cu primul premier de la PNL. Altceva nu s-a decis", a spus Cîţu, citat de Agerpres.
Aseară, acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că el va fi propunerea de premier a PNL, în primă fază.
Cu privire la reacția PSD față de această variantă, că Florin Cîţu nu poate fi acceptat variantă de premier deoarece a fost demis prin moţiune de cenzură, liderul liberalilor a precizat, conform Agerpres: "Am auzit şi eu acest argument. Mi se pare bizar pentru că, în primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională şi atunci înseamnă că cei de la PSD vor ca niciunul din membrii Guvernului să nu fie în viitorul Guvern. Nu prea înţeleg, dar am auzit acel argument. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită când vorbim despre persoană, pentru că eu nu vreau după această declaraţie să vin în PNL şi după aceea să înceapă colegii mei să spună X, Y, Z de la PSD nu poate să fie în Guvern. Până la urmă noi suntem partidul care am venit şi am flexibilizat acest mandat. La început am avut o altă propunere de premier. Noi am înţeles. Vrem să mergem mai departe. Până la urmă vom vedea care este decizia finală. (...) Aşa am spus când discutam şi cu cei de la USR că, dacă vorbim despre persoane, după aceea intrăm într-o discuţie care nu are sens. În acelaşi timp, am şi alţi colegi care îmi spun că, dacă nu o să fie preşedintele partidului, după aceea ce o să facem cu USR. Sunt tot felul de discuţii. Vreau să deblocăm situaţia. Trebuie să avem un guvern cât mai repede. Trebuie să ne întâlnim astăzi să vedem care este soluţia de compromis. PNL a făcut un compromis când a zis că merge în direcţia de a face o coaliţie de guvernare cu PSD. Cred că am colegi în PNL care vor să mai facem câteva compromisuri doar să mergem mai departe. (...) Noi avem o decizie foarte clară - un premier PNL în prima fază. Vom vedea în partid care este acel premier. Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar, dar asta este".
Florin Cîţu a arătat că la PSD există o listă întreagă de nume care ar trebui să nu se regăsească în Guvern.