Președintele interimar al PSD a anunțat, miercuri, că partidul său va vota împotriva proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc și că și îl va respinge la Senat, care este camera decizională. De alfel, PSD a convocat de urgență ședința Senatului pentru a respinge proiectul de lege adoptat tacit săptămâna trecută de către Camera Deputaților.
Liderul PSD explică că parlamentarii partidului au votat împotrivă și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților.
"Acest proiect are NUMAI rapoarte de respingere și avize NEGATIVE. Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi cu raport de RESPINGERE. (...) Mai mult, Biroul Permanent al Camerei a atenționat Comisia de Administrație printr-o adresă că se împlinește termenul de adoptare tacită și că trebuie să facă ceva", a reacționat președintele PSD, potrivit HotNews.ro.
Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că Senatul se va reuni miercuri la ora 14.00 pentru a dezbate controversatul proiect de lege depus de UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc.
„Astăzi, de la ora 14.00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota ÎMPOTRIVA proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc!”, a anunțat, într-o postare pe Facebook, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, potrivit Digi24.
„Actul normativ a trecut tacit pentru că cei care conduc camera nu au pus pe ordinea de zi proiectul”, a declarat premierul Ludovic Orban, care a precizat că senatorii PNL vor vota împotriva proiectului.
Camera Deputaților a adoptat tacit, fără dezbatere, un proiect de lege care acordă autonomie administrativă Ținutului Secuiesc. Inițiativa legislativă a fost depusă de deputați UDMR cu o zi înainte de Crăciun, în 2019 și reglementa prevedea că Ținutul Secuiesc poate să deveni regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României iar limbile maghiară și română vor fi folosite în instituțiile publice de cetățenii domiciliați în zonă.
Credit foto Digi24.