Miniștrii Cabinetului Orban urmează să își preia astăzi efectiv mandatul, prima zi fiind dedicată evaluării situației din fiecare minister, după guvernarea PSD. Potrivit HotNews, la ceremoniile de predare-primire vor participa și președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că prioritățile sale sunt legate de elaborarea bugetului de stat pe 2020 și de organizarea ANAF. Cîțu a precizat că va încerca să respecte data de 15 decembrie pentru prezentarea bugetului de stat în Parlament, însă totul depinde de ceea ce va găsi la minister. Monica Anisie, noul ministru al Educației, a precizat, marți, la sosirea la minister, că va avea o discuție cu secretarii de stat pentru a evalua situația și se va întâlni cu fostul ministru al cercetării pentru procesul de predare-primire.
La rândul său, Ștefan Ion, ministrul pentru Dezvoltare și Administrație, a susținut și el că va face o evaluare a problemelor de la minister.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit despre o posibilă reorganizare în cadrul instituției: "În primul rând, vreau să mă asigur că există o comunicare bună, pentru ca oamenii să primească cele mai corecte mesaje, ca pensionarii și salariații să știe din sursă sigură că nu se taie pensii și salarii. … Sunt bani pentru salarii și pensii? E normal să se intrebe oamenii, după un deficit uriaș lăsat de PSD la pensii. Vom face cele mai serioase verificări, voi solicita celor care conduc ministerul toate datele necesare ca să vedem care e situația reală. …Voi fi foarte transparentă cu tot ce găsec în minister, pentru ca românii să știe".
Guvernul Orban va avea, marți, a doua reuniune a Cabinetului, în care ar putea aproba o ordonanță de urgență pentru comasarea numărului de ministere, au declarat surse politice, potrivit Mediafax, citat de HotNews.
Guvernul condus de Ludovic Orban, care are un vicepremier și 16 miniștri, a primit luni votul de învestitură în Parlament, iar în aceeași seară echipa Cabinetului Orban a depus jurământul la Cotroceni.
Sursă foto HotNews.