Nicodim de la PNL şi Trofin de la USR ar putea fi viitorii viceprimari ai Ploieştiului

Nicodim de la PNL şi Trofin de la USR ar putea fi viitorii viceprimari ai Ploieştiului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sunt în toi negocierile pentru posturile de viceprimari în localităţile din Prahova, respectiv vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean. La Ploieşti, unde se prefigurează o majoritate de dreapta confortabilă în jurul lui Andrei Volosevici, scenariul cel mai plauzibil anunţă un viceprimar de la PNL şi unul de la USR. Ecuaţia este, însă, mai complicată de atât şi ţine cont şi de negocierile purtate pentru CJ, dar şi de cele pentru viitoarele candidaturi la alegerile parlamentare.

Sunt şanse mari ca viitorii viceprimari ai municipiului Ploieşti în mandatul 2020-2024 să fie Dan Nicodim de la PNL şi Magdalena Trofin de la USR, potrivit unor surse din mediul politic. S-a vehiculat şi varianta ca, pentru început, preşedintele USR Prahova, Mihai Poliţeanu, să devină viceprimar, cât să-şi mai sporească notorietatea în perspectiva alegerilor parlamentare, unde are şanse mari la un mandat de deputat. Locul său în Consiliul Local ar urma să fie luat de Răzvan Enescu, de la PLUS, următorul pe lista de candidaţi a alianţei. Au mai fost, în ultimele zile, şi zvonuri care îl creditau pe Emil Calotă cu şanse la un post de viceprimar, din partea ALDE, dar şi unele care spuneau că actualul vice Cristian Ganea doreşte sincer un nou mandat şi că acesta a fost motivul trecerii sale la Pro România, convins că fostul său partid, PSD, n-ar fi fost acceptat niciodată de PNL sau USR într-o alianţă majoritară. Aşa cum au fost, mai demult, şi zvonuri legate de Zoia Staicu de la PNL.

Dan Nicodim revine în forul legislativ ploieştean, după o pauză de vreo 20 de ani. El este jurist, este vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, iar la alegerile din septembrie a fost pe locul doi pe lista de candidaţi a PNL, imediat în spatele lui Volosevici, fiind de altfel unul dintre oamenii în care noul primar are mare încredere. De cealaltă parte, la fel ca toţi colegii din USR, Magdalena Trofin este la primul mandat de consilier. Din nou, la fel ca mulţi dintre colegii din filiala judeţeană, ea lucrează într-o multinaţională, a fost activă la nivelul societăţii civile şi a decis recent să se implice în politică. A ocupat locul doi pe lista de candidaţi, iar la conferinţa de prezentare organizată de USR a anunţat că militează în viitorul mandat pentru curăţenie, spaţii verzi şi locuri de joacă sigure.

Din câte înţelegem, negocierile între formaţiuni încă sunt în derulare, mai ales că încă nu s-a stabilit data la care noii aleşi locali vor depune jurământul. Principiul este simplu, de formare a unor majorităţi, un fel de "voi ne sprijiniţi în localitatea X, noi vă sprijinim în localitatea Y", însă pe cât e de simplu principiul, pe atât e de complicată ecuaţia, una cu foarte multe necunoscute, mai ales într-un judeţ cu 104 localităţi şi mai ales când sunt negocieri şi pentru viitoarele alianţe din Consiliul Judeţean, posturi prin diverse direcţii sau consilii de administraţie, dar şi posturi pe viitoarele liste de candidaţi la alegerile parlamentare.

Apropo de Consiliul Judeţean, unde liberalul Iulian Dumitrescu a câştigat alegerile, un post de vice îi fusese promis lui Cristian Apostol de la USR, încă din momentul formării alianţei electorale, când acesta s-a retras din cursa pentru preşedinţie. Practic, în loc să piardă de la USR postul de preşedinte, l-a câştigat de la PNL pe cel de vicepreşedinte. Al doilea mandat de vice ar putea să-i revină tot PNL-ului, unele surse indicându-l pe Dorin Tudora, cu toate că postul de director adjunct la Conpet nu-i tocmai de lăsat.

Image