Noi membri validaţi în Consiliul Local Ploieşti, inclusiv un fost candidat la Primărie

Noi membri validaţi în Consiliul Local Ploieşti, inclusiv un fost candidat la Primărie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi noi consilieri locali, de la PNL şi PLUS, au depus, vineri, jurământul în funcţie, intrând în forul legislativ ploieştean după ce alţi colegi, aflaţi înaintea lor pelistele de candidaţi de la alegerile locale din 27 septembrie, au renunţat la mandate.

Primul care a depus jurământul a fost arhitectul Răzvan Enescu (foto stânga), fostul candidat al alianţei USR-PLUS pentru funcţia de primar al Ploieştiului la alegerile locale din toamnă. Reprezentantul PLUS intră în Consiliul Local Ploieşti, din postura de supleant, pe locul rămas vacant după ce fostul consilier Mihai Poliţeanu, preşedintele USR Prahova, a fost ales deputat, alegând, evident, să părăsească forul legislativ local.

Tot astăzi a depus jurământul şi liberalul Dragoş Măchiţescu (foto dreapta), până de curând cunoscut mai mult pentru implicarea în galeria echipei Petrolul Ploieşti. Acesta s-a aflat pe locul 15 pe lista de candidaţi depusă de PNL pentru Consiliul Local Ploieşti la alegerile din 27 septembrie, obţinând mandatul de consilier după ce Zoia Staicu, aflată înaintea sa pe listă, a demisionat, pentru a prelua funcţia de director la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti.

Image