Senatorul USR PLUS de Prahova Aurel Oprinoiu şi deputaţii Mihai Poliţeanu şi Andrei Lupu au transmis un mesaj public în care solicită rezilierea contractului dintre Asociaţia e Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor - Prahova” şi firma de salubritate Rosal, practic reluând, acum, o temă promisă încă din campanie.
Solicitarea, adresată public de cei trei parlamentari de Prahova ai formaţiunii, vine în contextul în care Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, şi-a anunţat demisia din Comitetul director al ADI Deşeuri, în semn de nemulţumire faţă de activitatea acestei asocieţii şi faţă de situaţia salubrităţii din Ploieşti în general. "Este un semn că pentru Ploiești s-a ajuns pe un drum închis, plin de gunoaie. Nu este, însă, o soluție, ci mai degrabă un semnal că ADI nu mai este un organism care lucrează în favoarea ploieștenilor. Demisia din Consiliu oricum nu echivalează cu ieșirea din ADI", a declarat Mihai Poliţeanu, preşedintele USR Prahova.
"Salutăm faptul că primarul Andrei Volosevici a ajuns la concluzia că «Modul în care sunt gestionate deșeurile, la nivelul municipiului Ploiești, nu mai poate continua așa». Asta a spus USR PLUS Ploiești de la început: despărțirea de ROSAL este singura opțiune pentru a rezolva problema mizeriei din Ploiești!", mai notează parlamentarul.
"Lipsa de curaj politic de până acum și înțelegerile subterane cu ROSAL și PSD/PRO România costă în continuare Ploieștiul bani, sănătatea oamenilor și frumusețea orașului. De asemenea, nu putem merge mai departe cu jumătăți de măsură", se mai arată în mesaj.