Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, anunțat drept candidat al PUSL la Primăria Capitalei, a vorbit miercuri despre contracandidatul său desemnat de coaliția PSD-PNL și despre zvonurile privind o înțelegere a sa cu social-democrații, anunțând că respinge o negociere cu PSD-ul înainte de alegeri, dar că ia în calcul o înțelegere după stabilirea configurației Consiliului Local.
Primarul Sectorului 5 a declarat miercuri, în emisiunea Jurnalul de Seară, de la Digi24, că este exclusă o negociere cu PSD privind alegerile locale, respingând zvonurile privind o înțelegere a sa cu social-democrații. Reacția vine după ce PSD și PNL l-au anunțat, zilele trecute, pe medicul Cătălin Cîrstoiu drept candidat comun pentru Primăria Capitalei, în detrimentul fostului primar general Gabriela Firea.
Piedone respinge zvonul privind un blat cu PSD-ul
„Spulberăm un zvon, faptul că Piedone se retrage pentru că a fost blat cu președintele PSD în clipa în care, prin susținerea candidaturii lui Piedone, el face jocul, «combinând-o» pe Firea să nu mai candideze. O respect pe doamna Firea. Din păcate, (n.r. decizia) a rupt partidul. Eu nu mă retrag, chiar dacă pe culoarele PSD-ul circulă zvonul că mă retrag, că gata am scăpat de Firea. N-am făcut jocul nimănui, eu merg pe linia mea”, a spus candidatul.
Întrebat dacă va negocia cu Marcel Ciolacu, Piedone a răspuns „Exclus!”. „Dacă voi merge cu PSD-ul la o negociere o voi face după ce vor fi primar general, să văd, în funcție de configurația Consiliului Local, dacă le voi pune un viceprimar”, a adăugat acesta.
„Aș fi vrut să o am contracandidată reală pe Gabriela Firea. Eu nu fac o competiție politică, noi facem o competiție electorală. Atât eu, primar a două sectoare, de 30 de ani în administrație, cât și Gabriela Firea, primar general al Bucureștiului, am făcut niște lucruri. Cetățenii țin contabilitatea noastră, a celor care au făcut, nu pot să intru în competiție cu cineva care învață alfabetul administrației astăzi. E foarte bun, este doctor, este profesor universitar, dar învață alfabetul administrației. Tot ziceau «cu roaba, roaba, roaba», păi îl vedeți vreodată pe domnul doctor Cîrstoriu fără mânuși sterile sau fără mască?”, a mai declarat primarul Sectorului 5.