Într-o declarație politică depusă la începutul lunii octombrie, la Senat, Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova și liderul grupului PNL din camera superioară a Parlamentului, atrage atenția asupra solicitărilor repetate pentru reglementarea activităților pe Internet care, sune liderul liberal, "sunt deja reglementate, dar nu aşa cum şi-ar dori dânşii". Acesta își manifestă îngrijorarea și spune că nu s-ar mira ca "PSD să propună înfiinţarea Jandarmeriei Internetului, ca să îi poată bate şi gaza, on-line de această dată, pe toţi cei ce nu sunt de acord cu actuala putere".
"În ultima vreme, s-a vorbit din ce în ce mai mult despre reglementarea activităţii pe reţelele de socializare. Din ce în ce mai mult şi mai des, distinşii colegi care alcătuiesc majoritatea parlamentară sunt vizibil iritaţi şi jenaţi de ceea ce se li întâmplă în mediul virtual şi, aproape de fiecare dată, cer reglementarea activităţilor de pe Internet, care sunt deja reglementate, dar nu aşa cum şi-ar dori dânşii. Facebook, Twitter, Instagram, You Tube etc. sunt reţelele prin care putem ajunge direct la alegătorii noştri, prin care putem comunica rapid şi fără filtre cu dânşii, prin care aflăm problemele lor şi le putem transmite informaţii despre activităţile noastre, despre cum îi reprezentăm, despre cum gândim şi acţionăm în limitele mandatului pe care îl avem. Acestea sunt instrumente foarte utile în activitatea noastră, care ar trebui să ne apropie de oameni. Tocmai aici apare o problemă: pentru unii dintre noi, chiar funcţionează în acest mod, pentru alţii, mai precis pentru reprezentanţi ai actualei puteri, efectul este invers, îi îndepărtează de cetăţeni. Colegii de la PSD, în loc să se gândească la cauzele care au produs aceste efecte, se gândesc cum să îngrădească libertatea de exprimare a celor ce îi dezaprobă.
Nu contest faptul că în spaţiul virtual, la fel ca şi în cel real, există exagerări şi încălcări ale limitelor bunului simţ sau ale legalităţii. Pentru cele din urmă există deja reglementări în sistemul legislativ al României. Spun asta pentru că reţeaua Facebook a fost declarată a fi spaţiu public de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încă din 2014. Fiind vorba de spaţiul public, este posibilă aplicarea aceloraşi prevederi legale, atât în spaţiul real, cât şi în spaţiul virtual.
Dacă în afara Internetului poţi răspunde pentru fapte de ameninţare sau insultă, în baza aceloraşi articole din lege răspunzi şi dacă ameninţi sau insulţi în reţelele de socializare. Orice diferenţă între cele două medii ar reprezenta o discriminare şi o restrângere a libertăţii de exprimare, una dintre libertăţile fundamentale, universale, ale cetăţenilor, pe care noi, liberalii, ne-am angajat să o apărăm.
Stimaţi colegi, la protestele din 2012, jandarmii au fost cei care au luat site-ul de Cultură şi l-au băgat în dubă. Putem spune că, până la protestele din 10 august 2018, jandarmii au acumulat deja expertiză în domeniu. Dacă tot discutăm în Senat despre modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, nu mare mi-ar fi mirarea ca PSD să propună înfiinţarea Jandarmeriei Internetului, ca să îi poată bate şi gaza, on-line de această dată, pe toţi cei ce nu sunt de acord cu actuala putere", le-a transmis Iulian Dumitrescu colegilor din Senat.