Marcel Ciolacu se află într-o vizită de lucru în Statul Israel, însoţit de o delegaţie guvernamentală.
“România şi Guvernul României sprijină dreptul Israelului la autoapărare şi am exprimat îngrijorarea noastră cu privire la situaţia de securitate şi pericolul escaladării regionale”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de AGERPRES.
Premierul român este însoţit în vizita sa în Israel de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, şi de deputatul Silviu Vexler.
Organizaţia Amnesty International solicită o anchetă împotriva armatei israeliene
Agenda vizitei include o întrevedere tete-a-tete a premierului cu preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, după care este programată o întrevedere în plen a delegaţiei guvernamentale române cu oficiali ai statului israelian.
La rândul lor, miniştrii care îl însoţesc pe premierul Marcel Ciolacu au programate întrevederi bilaterale cu omologii lor israelieni.