După ce a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean la alegerile locale din septembrie, senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, urmează să renunţe la mandatul de parlamentar. Locul său va fi luat, pentru cele câteva luni rămase până la validarea unei noi componenţe a Parlamentului, de către fostul deputat liberal Virgil Guran. Acesta a activat ani de zile în organizaţia Prahova, a fost deputat în judeţ, a candidat în 2016 pe lista liberalilor, însă în ultima vreme a fost "detaşat" să conducă filiala Dâmboviţa.
Conform legislaţiei în vigoare, în situaţia în care unui ales îi încetează mandatul, indiferent de motiv, locul său este luat de următoarea persoană de pe lista de candidaţi depusă de formaţiunea politică la alegeri. Supleantul trebuie, în mod evident, să fie în continuare membrul respectivului partid. În cazul de faţă, la alegerile din 2016, lista PNL pentru Senat a fost deschisă de Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei judeţene câştigând mandatul de senator. În spatele său au fost Virgil Guran, la vremea aceea deputat PNL, Monica Clinciu, propusă de organizaţia Câmpina, între timp ajunsă pe un post de conducere la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, şi Alexandri Nicolae, între timp devenit directorul Transport Călători Express. În contextul în care depunerea jurământului la Consiliul Judeţean Prahova e anunţată vineri, Iulian Dumitrescu renunţă la calitatea de senator şi a precizat pentru "Telegrama" că Virgil Guran este susţinut de organizaţie pentru a fi înlocuitorul său în Senat, în cele câteva luni rămase din actualul mandat parlamentar.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Virgil Guran a fost între 1986 şi 1991 ofiţer la Liceul Militar Breaza, iar din 1991 el a intrat în afaceri, remarcându-se cu firma de îmbuteliere a apei minerale. În 2008 a devenit preşedintele PNL Câmpina, ajungând la scurt timp şi vicepreşedinte al PNL Prahova. În 2012, a candidat din partea formaţiunii, sub sigla USL, câştigând un mandat de deputat în colegiul uninominal din acea zonă a judeţului. În ultima vreme a trecut la filiala Dâmboviţa, ocupând postul de preşedinte al organizaţiei judeţene.