Primarul Andrei Volosevici a cerut public joi, într-un apel către Consiliul Local Ploiești, înlocuirea unuia dintre cei doi viceprimari ai municipiului, reclamând îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
Primarul Ploieștiului cere Consiliului Local înlocuirea viceprimarului USR, Anca Adina Popa.
Apelul a fost transmis joi, printr-un comunicat de presă emis de Primăria Ploiești.
Andrei Volosevici a cerut schimbarea unuia dintre cei doi viceprimari ai municipiului Ploiești
Inițierea proiectului de hotărâre, care prevede această schimbare la conducerea Primăriei, este motivată de faptul că atribuțiile de viceprimar, delegate prin dispozițiile primarului, au fost îndeplinite defectuos, fapt ce a determinat retragerea atribuțiilor după un anumit timp, se arată în comunicatul Primăriei.
„Ultima situație de acest gen a fost decizia doamnei viceprimar de a vota împotrivă sau pentru prorogare la proiectele privind activitatea TCE, instituție aflată sub directa sa coordonare. Mai mult, doamna viceprimar Anca Popa nu a fost în măsură sau nu a fost interesată să ofere o soluție alternativă la aceste proiecte. În aceste condiții, consider că doamna viceprimar şi-a exercitat atribuțiile cu rea credință și, cu siguranță, funcția de viceprimar și atribuțiile vor putea fi duse la îndeplinire mult mai bine de unul din consilierii locali ai PNL, iar propunerea mea, în acest sens, va fi domnul consilier Gheorghe Sârbu”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
Anca Popa a fost aleasă în funcția de viceprimar al Ploieștiului în septembrie 2022, la aproximativ doi ani de la începerea actualului mandat, după înlăturarea din funcție a Magdalenei Trofin. Conform legislației în vigoare, viceprimarii sunt aleși de către consiliile locale, din rândul consilierilor.
Viceprimarul Anca Popa a rămas fără atribuțiile privind Termo Ploiești