Programul de audiențe al reprezentanților PNL în Consiliul Local Ploiești, în această săptămână. Nu este nevoie de programare!

Programul de audiențe al reprezentanților PNL în Consiliul Local Ploiești, în această săptămână. Nu este nevoie de programare!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PNL Ploiești a anunțat programul după care consilierii municipali din partea liberalilor vor organiza audiențe, în cursul acestei săptămâni. Aceștia au precizat că întâlnirile aleșilor locali ai PNL cu cetățenii vor avea loc la sediul PNL Ploiești de la parterul Blocului “7 Etaje” și nu se vor face pe bază de programare.

În această săptămână, ploieștenii se pot întâlni cu:

Dan Nicodim (viceprimar Ploiești) – 15 martie (16.30 – 18.00)

Dragoș Machițescu – 16 martie (17.00 – 19.00)

Valentin Săbău – 17 martie (15.00 – 17.00)

Gheorghe Sârbu – 18 martie (16.00 – 18.00)

Tot joi, pe 18 martie, în intervalul 16.00 – 18.00, la sediul organizației PNL Ploiești va susține audiențe și senatorul PNL de Prahova Roberta Anastase. Nici pentru întâlnirea cu parlamentarul liberal cetățenii nu au nevoie de programare.

 

Image