USR a depus, la inițiativa deputatului Cristian Brian, un proiect de lege care introduce obligativitatea completării declarațiilor de avere și de interese pentru șefii federațiilor sportive, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Comitetului Național Paralimpic.
Concret, acest proiect propune modificarea Legii Agenţiei Naţionale de Integritate astfel încât președinții, vicepreședinții, secretarii și trezorierii federațiilor sportive naționale, ai COSR și ai Comitetului Național Paralimpic să depună declarații de avere și de interese, asemenea demnitarilor și conducătorilor instituțiilor publice, se arată într-un comunicat al USR, citat de G4Media.
„Consider că integritatea persoanelor care conduc sportul românesc la nivelul federațiilor sportive naționale este esențială pentru a readuce sportul românesc la performanțele pe care le-a avut altădată și pentru a elimina abuzurile care s-au produs în trecut”, precizează deputatul USR Brian Cristian.
Deputatul Cristian Brian a inițiat, de asemenea, un proiect care vizează transparența utilizării bazelor sportive și care are la bază o analiză a Curții de Conturi despre modul de administrare a celor 227 de baze sportive deținute de statul român, prin diferite instituții. Din analiză reiese că bazele sportive au fost de multe ori folosite ineficient sau sunt utilizate în alte scopuri, precum și faptul că fondurile alocate pentru întreținerea, repararea sau modernizarea acestora sunt insuficiente, se arată în comunicat.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!