Proiectul parlamentarilor PMP, privind eliminarea pensiilor speciale, a trecut de Senat

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Președintele PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, a anunțat, miercuri, o victorie importantă a parlamentarilor acestei formațiuni politice, după ce Senatul a aprobat tacit propunerea acestora, prin care se anulează pensiile speciale ale parlamentarilor, diplomaților, funcționarilor parlamentari, personalului auxiliar din instanțe, de la Curtea de Conturi și Avocatul Poporului.

"Noi credem că pensiile speciale sunt o formă de furt care generează nedreptăți strigătoare la cer între oamenii care au muncit din greu zeci de ani și primesc pensii mici, și privilegiații «specialelor» care sfidează cu pensii de zeci de mii se lei pe lună. Singurii care merită pensii speciale sunt veteranii de război care și-au riscat viețile pentru România.  Dacă proiectul PMP va deveni lege, peste 9.200 de pensii speciale vor fi desființate, realizându-se, astfel, economii importante la bugetele de stat. Până în prezent, suntem singurul partid care și-a asumat deschis și fără echivoc eliminarea acestor pensii aberante", a precizat deputatul PMP de Prahova.

Cătălina Bozianu le-a transmis un mesaj colegilor din a doua cameră a Legislativului. "Sper că, la votul din Camera Deputaților, colegii din partidele care declară că fac opoziție la guvernarea Dragnea-Dăncilă, vor susține inițiativa PMP. Pentru că ar fi cea mai bună dovadă a bunei lor credințe, precum și un act de dreptate pentru majoritatea covârșitoare a pensionarilor români", a spus președintele PMP Prahova.

 

Image