Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a depus la Biroul permanent solicitarea ca premierul să vină lunea viitoare în plen pentru prezenta stadiul elaborării proiectelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul viitor, potrivit AGERPRES.
Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, anunţa joia trecută, după o şedinţă a conducerii partidului, că social-democraţii au decis să îl cheme în Parlament pe premierul Ludovic Orban pe tema bugetului de stat pe anul viitor, menţionând că nu înţelege de ce Guvernul nu a publicat acest proiect.
"Dacă nu este nimic de ascuns, dacă este totul corect faţă de români, de ce nu este publicat bugetul pe anul viitor, de ce nu se organizează o conferinţă de presă la nivel guvernamental astfel încât toţi românii să afle care sunt intenţiile concrete ale Guvernului cu privire la TVA, de exemplu. Sunt analişti economici, de asemenea consultanţi economici care în această perioadă fac tot felul de calcule şi scheme cum va evolua economia românească în momentul în care TVA va creşte", afirma Firea.
Orban a declarat sâmbătă, potrivit Digi24, că obiectivul guvernării liberale este de a adopta proiectul de buget pentru 2021 până pe data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea noului Executiv, între Crăciun şi Anul Nou.
Sursă foto Digi24.