PSD reclamă, în sesizare, că nu se „respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor".
Mutarea PSD vine cu o zi înainte de congresul PNL de la Romexpo. Reuniunea liberalilor are loc sâmbătă, în prezența a 5.000 de delegați, în condițiile în care iar rata de infectare este, vineri, de 3,77 la mie în București.
"Vă înaintăm prezenta sesizare referitoare la pregătirile Partidului Național Liberal în vederea săvârșirii unei infracțiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din București și din întreaga țară.
Conform declarațiilor publice ale reprezentanților PNL, acest partid intenționează să organizeze, sâmbătă, 25 septembrie 2021, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezență fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitați din partea organizațiilor județene ale PNL din întreaga țară", scrie în sesizarea social-democraților transmisă Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
PSD arată că pentru organizarea acestui eveniment politic, în declarațiile publice reprezentanții PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora "organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori".
Citește mai mult pe realitatea.net.
Sursă foto realitatea.net.