PSD are în vedere un guvern politic sau de uniune naţională, dacă va trece moţiunea de cenzură

PSD are în vedere un guvern politic sau de uniune naţională, dacă va trece moţiunea de cenzură
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PSD are în vedere două opţiuni în cazul în care moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună va trece în Parlament, un guvern politic, format din majoritatea care a votat moţiunea, sau un guvern de uniune naţională, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Lucian Romaşcanu, potrivit AGERPRES.

"În mod normal, există opţiuni, să fie desemnat un prim-ministru din partea coaliţiei de atunci, care va vota moţiunea, şi să formeze un guvern politic sau să existe propunerea unui guvern de uniune naţională. Astea sunt cele două pe care le luăm în calcul, noi lucrăm deja şi la program economic şi la program social, la un program complet de guvernare, dar având în vedere că alegerile sunt foarte aproape, probabil cea mai bună variantă va fi un guvern de uniune naţională care să pregătească aşa cum trebuie aceste alegeri", a declarat Romaşcanu, în conferinţa de presă susţinută duminică.

Întrebat despre varianta ca actualul premier, Ludovic Orban, să rămână interimar pe funcţie până după alegeri, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis care nu ar agrea decât un guvern liberal, Romaşcanu a răspuns că "ar putea rămâne interimar şi domnul Orban, ceea ce nu ar fi benefic nimănui".

"Eu sper ca domnul Iohannis să înţeleagă că lucrurile trebuie să intre în normalitatea pe care şi-o doreşte toată lumea. Dumnealor au luat guvernarea cu un partid de 20% în Parlament, sigur, împreună cu PMP, PMP-ul este şi el la guvernare în acest moment, să nu uităm acest lucru. (...) Totuşi, legea, bunul simţ, litera şi spiritul spun că majoritatea trebuie să decidă guvernarea. Eu sper ca domnul Iohannis, cel puţin pentru aceste câteva luni câte mai sunt până la alegeri, să înţeleagă că nu este nevoie de un guvern politic, ci este nevoie de un guvern care să aşeze aşa cum trebuie alegerile din anul acesta", a declarat Romaşcanu.

Întrebat dacă PSD a purtat discuţii cu şeful statului pe tema unui nou guvern, având în vedere "apariţia în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora preşedintele Iohannis ar dori schimbarea în toamnă a componenţei actualului guvern sau chiar a întregului guvern", Romaşcanu a răspuns că nu ştie de "discuţii cu preşedintele".

Sursă foto psd.ro.

Image