Social-democraţii depun miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”, care ar urma să intre în dezbatere săptămâna viitoare.
Potrivit News.ro, moţiunea a fost anunţată luni, după şedinţa conducerii PSD, iar marţi au avut loc dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor, miercuri urmând să fie depusă la Camera Deputaţilor iar săptămâna viitoare va intra în dezbatere.
Marţi, reprezentantul României la OMS, deputatul PSD Alexandru Rafila, a făcut precizări legate de moţiune şi consideraţii cu privire la activitatea Ministerului Sănătăţii, afirmând că nu acţiunea a dominat în această perioadă, ci inacţiunea şi incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie, iar moţiunea este un semnal tras inclusiv de pacienţi.
În opinia sa, conţinutul moţiunii ar trebui să convingă şi parlamentari din arcul guvernamental să o voteze.
Sursă foto psnews.ro.