Socotelile făcute pe hârtie de PSD sunt date peste cap în ziua votului moțiunii de cenzură. Dacă cu 24 de ore înainte social-democrații numărau 234 de voturi, luni, patru dintre acestea nu mai sunt sigure. Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi.
Cătălin Rădulescu și Adrian Todor sunt bolnavi, Valeriu Steriu și-a dat demisia pentru a merge la ANRE, iar Carmen Dan va absenta, potrivit surselor HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, Carmen Dan a confirmat, pe Facebook, că nu va fi prezentă la moțiunea de cenzură, fiind în autoizolare după ce mama sa a fost confirmată cu COVID-19.
În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona.
Cu câteva ore înaintea votului moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis face apel la parlamentari să nu devină „complici la astfel de act iresponsabil” și acuză PSD că „vrea să arunce țara în haos” și acuză PSD că „s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național”, iar depunerea moțiunii de cenzură „ ntr-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită”.
Sursă foto stirileprotv.ro.