Preşedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea a renunţat la cele trei litigii pentru denigrare şi defăimare pe care le intentase unor membri USR şi organizaţiei PNL Prahova.
Anunţul vine după ce, acum câteva zile, mai mulţi membri cunoscuţi din USR Prahova făcuseră front comun în jurul tânărului consilier ploieştean Mihai Tonsciuc, după ce apăruse informaţia că acesta fusese dat în judecată pentru o postare făcută pe Facebook înaintea alegerilor locale din 2020, în care ironiza PSD-ul pentru numărul mare de bannere instalate în municipiu înainte de deschiderea oficială a campaniei electorale şi cu privire la provenienţa banilor cu care au fost plătite respectivele afişe. La mai bine de jumătate de an de la postarea propriu-zisă, conducerea PSD Prahova anunţă că a renunţat la acel litigiu, aşa cum a făcut şi la unul pe care intenţionase iniţial să-l formuleze pe numele unui alt membru USR, Mihai Neagu, devenit între timp consilier judeţean. Un al treilea litigiu fusese pregătit pentru PNL Prahova, după apariţia în campanie a unui ziar care conţinea două pagini cu informaţii să le spunem mai puţin măgulitoare la adresa candidaţilor social-democraţi şi a aliaţilor acestora.
„În 4 decembrie 2020, când existau mai multe atacuri - suburbane le-aş numi - din partea adversarilor politici, am ajuns la o concluzie, alături de colegii mei, că ar trebui să oprim aceste atacuri şi să acţionăm în instanţă mai mulţi oameni politici sau partide, pentru defăimare şi denigrare. Nu considerăm normal ca o campanie electorală să ajungă să fie doar despre denigrare. Banii pe care statul îi alocă pentru desfăşurarea campaniei electorale trebuie folosiţi pentru promovare, aşa scrie la lege, nu pentru defăimare şi denigrare. Nu am plătit taxa de timbru pentru acţionarea în instanţă a lui Mihai Neagu şi tânărului consilier Tonsciuc, am renunţat la acel proces, nu trebuia să mai ajungă pe rol. Singurul pentru care am plătit taxa de timbru a fost cel al Partidului Naţional Liberal, pentru că a existat un ziar de «promovare electorală» în care o pagină sau două erau alocate denigrării adversarilor politici. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii mei, am trimis o adresă către instanţă prin care renunţăm şi la acest proces. A vrut să fie un mesaj, transmis către adversarii politici, care nu au înţeles nici măcar în anul 2020 cum se desfăşoară o campanie electorală, ce principii trebuie s-o domine şi faptul că trebuie la un moment dat să ne oprim din astfel de atacuri. Politica este altfel şi oamenii vor altfel de politică, lucru dovedit şi de rezultatul alegerilor din 2020”, a declarat Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova.
„Dacă citiţi mai multe postări, suntem făcuţi nenorociţi, hoţi, pungaşi şi altele, nu consderăm că aceste lucruri trebuie să apară în spaţiul public şi nimeni să nu aibă de suferit în urma acestor atacuri. Dacă vrem să facem parte din rândul aleşilor, trebuie să ne păstrăm o decenţă”, a completat preşedintele PSD Prahova.
„Am discutat cu mai mulţi colegi şi am considerat că nu este normal să se ajungă în situaţii litigioase. Normal ar fi fost să nu se ajungă aici şi să existe o decenţă în tot ce facem noi, ca politicieni, ca oameni aleşi. Cred că mesajul a fost înţeles. Sper să fi înţeles că pentru orice acţiune există şi o reacţiune, egală şi de sens contrar”, a mai afirmat Bogdan Toader, în timpul conferinţei de presă rganizate vineri.