Radu Simionescu: Încet, dar sigur, construim un nou model de colaborare în domeniul tineretului

Radu Simionescu: Încet, dar sigur, construim un nou model de colaborare în domeniul tineretului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local Ploieşti a desemnat, în şedinţa de marţi, şapte reprezentanţi în cadrul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret. Aceştia vor compune Consiliul Coordonator al acestui for consultativ, garantând, practic, o legătură mai strânsă între administraţia ploieşteană şi asociaţiile dedicate tinerilor din municipiu.

Aflat printre cei care au militat încă de acum câţiva ani pentru crearea acestui consiliu pe probleme de tineret, consilierul local PNL Radu Simionescu a fost desemnat preşedintele Consiliului Coordonator. „Consiliul coordonator convoacă lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea primarului municipiului Ploiești,  sau a cel puțin jumătate din membrii, Consiliul consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Ploiești, aducând la cunoștința factorilor de decizie propunerile adoptate în plen. Desemnarea reprezentanţilor în Consiliul Coordonator, ca structură internă de conducere a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, va facilita şi va accelera punerea în practică a proiectelor în domeniul politicilor publice din domeniul tineretului”, a declarat Radu Simionescu.

Din Consiliul Coordonator vor mai face parte consilierii Dragoş Măchiţescu, Nicoleta Ştefan, Vlad Frusina, Mihai Tonsciuc, Bogdan Lupu şi Robert Vîscan.

Gândit, practic, ca un incubator de idei, acest consiliu consultativ a fost creat în 2017, tot prin hotărâre a Consiliului Local, însă şi-a ţinut prima şedinţă abia trei ani mai târziu. În actualul mandat, autorităţile locale promit o aplecare mai mare către acest subiect. De altfel, şi în luna februarie a existat o hotărâre, prin care se reglementase accesul unor asociaţii pentru tineri care nu fuseseră prinse iniţial în schemă, inclusiv Consiliul Elevilor, precum şi al unor ONG-uri care desfăşoară activităţi în Ploieşti dar au sedii în alte localităţi.

Image