PNL a câştigat detaşat alegerile locale în Ploieşti şi, pe lângă primar, va avea şi cel mai mare număr de consilieri. USR-PLUS, ALDE, Prahova în Acţiune şi Alianţa pentru Prahova intră de asemenea în viitorul for legislativ, în ultimul caz reprezentanţii alianţei urmând să aibă doar cinci consilieri.
Au fost aproape 61.000 de voturi valabil exprimate pentru Consiliul Local Ploieşti, dintre acestea PNL obţinând puţin peste 27.500, potrivit numărătorii paralele efectuate de partide la nivelul tuturor secţiilor de votare din municipiu. Asta înseamnă un scor de 45,18%, sub cel al candidatul formaţiunii pentru funcţia de primar. Mai departe, acest rezultat la asigură liberalilor 13 mandate în viitoarea componenţă a Consiliului Local. Unul singur dacă ar fi mai obţinut şi aveau suficiente cât să aibă singuri majoritatea simplă.
Pe locul doi în votul pentru Consiliul Local a fost Alianţa pentru Prahova, constituită din PSD, Pro România şi PPU-SL. Au fost circa 11.300 de voturi, însemnând 18,52%, ceea ce se traduce prin cinci mandate.
Tot cinci mandate de consilieri locali ar urma să-i revină şi alianţei USR-PLUS, care a obţinut circa 9.500 de voturi, însemnând 15,52%.
Pe locul 4 a fost Partidul Prahova în Acţiune, cu puţin peste 3.900 de voturi, ceea ce înseamnă un scor de 6,42% şi aduce două mandate, al doilea urmând să vină la a doua etapă de redistribuire.
ALDE, cel mai probabil datorită aportului lui Emil Calotă, a obţinut puţin peste 3.100 de voturi, ceea ce îi asigură un rezultat cu vreo 15 sutimi peste pragul minim şi un mandat de consilier la prima etapă de repartizare şi încă unul la a doua etapă. Practic, potrivit numărătorii paralele, ALDE a depăşit pragul electoral de 5% cu doar 91 de voturi.
Mult mai strânsă a fost situaţia la PMP, care mai avea nevoie de numai 44 de voturi ca să atingă pragul electoral şi să-şi asigure un mandat de consilier local în Ploieşti.
CONSILIUL LOCAL PLOIEŞTI - repartizare mandate
La cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă, Consiliul Local Ploieşti va avea următoarea configuraţie în mandatul care stă să înceapă:
PNL - 13 consilieri
PSD-Pro România - 5 consilieri
USR-PLUS - 5 consilieri
Prahova în Acţiune - 2 consilieri
ALDE - 2 consilieri
27 de mandate în total