Rezultatele finale ale numărătorii paralele confirmă victoria detaşată a lui Andrei Volosevici în alegerile pentru Primăria Ploieşti. Candidatul PNL a obţinut peste 57,5% din voturile valabil exprimate.
Volosevici revine la Primărie, iar scorul zdrobitor confirmă imaginea sa bună şi în egală măsură aşteptările ridicate ale ploieştenilor. Ca să înţelegem dacă în această ecuaţie a contat mai mult votul pentru om sau cel pentru partid, putem să observăm că noul primar a primit cu peste 8.050 de voturi în plus faţă de lista de candidaţi a PNL pentru Consiliul Local. Continuând comparaţiile, Volosevici a primit în 2020 în Ploieşti mai multe voturi decât a avut Klaus Iohannis în municipiu la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019, 34.885, şi considerabil mai mult decât obţinuse Partidul Naţional Liberal în acelaşi an la alegerile europarlamentare, 19.666. Totodată, la alegerile locale din 2016, Adrian Dobre a câştigat cu 21.837 de voturi, iar Cristian Ganea a primit 17.544.
Cristian Ganea a ieşit şi la aceste alegeri locale din Ploieşti tot pe locul al doilea. De data aceasta, candidatul comun al Pro România, PSD şi PPU-SL a primit 9.559 de voturi, însemnând 15,44%, potrivit numărătorii paralele.
La diferenţă foarte mică, Răzvan Enescu, de la USR-PLUS, a ieşit pe locul al treilea, cu 8.769 de voturi şi un scor de 14,17%.
ALEGERI PRIMĂRIA PLOIEŞTI 2020
Iată cum arată ordinea candidaţilor la Primăria Ploieşti, conform numărătorii paralele:
1. Andrei Volosevici (PNL) - 57,52%
2. Cristian Ganea (Pro România-PSD-PPUSL) - 15,44%
3. Răzvan Enescu (USR-PLUS) - 14,17%
4. Răzvan Toma Stănciulescu (Prahova în Acţiune) - 4,78%
5. Emil Calotă (ALDE) - 3,58%
6. Dragoş Rădulescu (PMP) - 1,92%
7. George Naftan (PER) - 1,76%
8. Ion Sava (PRM) - 0,83%