Ruptură între Adrian Dobre şi PNL. Primarul Ploieştiului a ajuns să le mulţumească PSD-iştilor pentru susţinerea arătată

Ruptură între Adrian Dobre şi PNL. Primarul Ploieştiului a ajuns să le mulţumească PSD-iştilor pentru susţinerea arătată
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În mijlocul unor zvonuri tot mai intense despre nemulţumirea actualului primar al Ploieştiului că nu este susţinut de propriul partid pentru o nouă candidatură, ultimele două şedinţe al Consiliului Local au adus momente bizare, în care edilul a fost criticat de colegii din PSD şi susţinut de consilierii de la PSD şi ALDE. Ultimul episod a avut loc vineri, într-o şedinţă extraordinară, când liberalii n-au votat o rectificare bugetară prin care au fost alocate fonduri pentru achiziţia a zece autobuze diesel noi. De patea cealaltă, social-democraţii n-au ratat ocazia pentru a puncta "momentul istoric".

"Grupul Consilierilor Locali ai PSD Ploiești este uimit de faptul că aleșii PNL și-au abandonat propriul primar și nici măcar nu mai sunt interesați de problemele reale ale ploieștenilor. În ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, de astăzi (n.r. vineri), consilierii liberali au cerut amânarea achiziției a încă 10 autobuze noi, ignorând situația reală a parcului auto de la TCE. A fost extrem de greu să îi convingem pe colegii noștri că ploieștenii au nevoie de autobuze ACUM, nu după viitoarele alegeri locale! Nu am crezut vreodată că vom trăi momentul istoric în care primarul LIBERAL Adrian Dobre să le mulțumească reprezentanților PSD pentru faptul că au înțeles să respecte nevoia ploieștenilor de a circula cu mijloace de transport noi! Nu putem transforma problemele Ploieștiului în războaie electorale și nici nu putem amâna rezolvarea unor nevoi reale ale ploieștenilor pentru că…ar da mai bine să fie “găsite” soluții după alegerile locale!", a transmis PSD Ploieşti, într-un comunicat de presă emis vineri după-amiază.

Alimentând şi mai mult zvonurile despre o ruptură, după ce Adrian Dobre a fost schimbat din funcţia de preşedinte al PNL Ploieşti, acum şi unul dintre apropiaţii săi, Ştefan Nica, fost secretar general al organizaţiei municipale, a fost exclus din PNL, potrivit unor surse din partid.

Image