Schimbări la conducerea PSD Ploiești. Laura Moagher îl înlocuiește pe Radu Oprea

laura moagher psd ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Biroul Politic Județean al PSD Prahova a decis, luni, schimbarea conducerii organizației Ploiești.

 

Una dintre temele abordate în ședința de luni a fost cea a “revitalizării filialei PSD Ploiești”. Concret, a fost decisă, “cu largă majoritate de voturi, numirea doamnei senator Laura Moagher în fruntea organizației locale, luându-se în calcul întreaga sa activitate în cadrul partidului”, după cum precizează un comunicat transmis de PSD Prahova.

Aceasta îl înlocuiește la șefia organizației municipale pe senatorul Radu Oprea.

“În şedinţa BPJ a Organizaţiei PSD Prahova din data de 25.07.2022 am fost votată pentru preluarea funcţiei de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Ploieşti.

Mulţumesc colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, o să continui politicile de stânga, corect şi permanent, luptând pentru o administraţie eficientă, dedicată cetăţeanului.

Îi asigur pe toţi membrii de partid, PSD-iști, că voi face tot ceea ce ţine de mine să îi reprezint cu onoare şi să-mi pun toate energiile în slujba oamenilor, aşa cum am făcut pe parcursul întregii mele cariere profesionale şi ca politician… ştiu ce înseamnă muncă și respectul faţă de semeni, am luptat mereu să ofer oamenilor de lângă mine încredere şi respect, iar asta se realizează cu oameni şi pentru oameni.

Totdeauna am fost om de echipă, voi rămâne om de echipă, numai aşa vom reuşi să ne realizăm obiectivele, având capacitatea şi discernământul, numai aşa vom rămâne o echipă competitivă”, a fost primul mesaj transmis de senatorul Laura Moagher, după deciziile luate în ședința de luni.

BPJ a mai hotărât să-i ceară demisia din partid lui George Botez, unul dintre cei mai vechi membri ai Consiliului Local Ploiești.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image