Sorin Grindeanu: PSD a depus plângeri penale împotriva lui Ludovic Orban și Virgil Guran, pentru continuarea campaniei electorale la Dâmbovița, după expirarea termenului legal

Sorin Grindeanu: PSD a depus plângeri penale împotriva lui Ludovic Orban și Virgil Guran, pentru continuarea campaniei electorale la Dâmbovița, după expirarea termenului legal
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Într-o conferință de presă susținută dumincă, Sorin Grindeanu a anunțat că a formulat plângeri penale împotriva premierului Ludovid Orban și a secretarului de stat Virgil Guran, pentru continuarea campaniei electorale în Dâmbovița.

"Este revoltător modul în care Ludovic Orban și miniștri PNL se cred deasupra legii, se cred stăpânii României. Au impus reguli tuturor românilor, dar ei sunt primii care sunt deasupra acestor reguli.

Primii care le-au încălcat și continuă să îi sfideze pe români. Se cred liberi să facă orice.

PSD a depus plângere penală atât împotriva lui Ludovic Orban, cât și împotriva consilierului de stat Virgil Guran, pentru continuarea campaniei electorale la Dâmbovița.

Modelul Orban a fost preluat și de ministrul de Interne, Marcel Vela, care, deși este candidat, nu s-a sfiit să țină conferința de presă la sediul MAI.

Marcel Vela este candidat pe liste la Consiliul Local Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin. El este suspendat din comisia de organizare a alegerilor și cu toate acestea a ținut conferința de presă. L-ați văzut mai devreme pe candidatul PNL la Sectorul 3 cu aceeași atitudine de grof.

Coada nu era pentru el, ci doar pentru cetățenii de rând. Nu le este deloc rușine!" a declarat Sorin Grindeanu.

Image