Surse: Alianţa PSD-ALDE-Pro România va fi fără ALDE, în Prahova

Surse: Alianţa PSD-ALDE-Pro România va fi fără ALDE, în Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Liderii Partidului Social Democrat au anunţat că au început la nivel naţional negocierile pentru o viitoare alianţă cu ALDE şi Pro România, în perspectiva alegerilor locale din toamnă, insitând ca toate filialele judeţene să discute despre posibilitatea unor liste comune de candidaţi. În Prahova, discuţiile au început, însă numai între PSD şi Pro România.

Potrivit unor surse din mediul politic, reprezentanţii ALDE Prahova nu s-au arătat dispuşi să negocieze. Aceleaşi surse mai spun că social-democraţii n-au primit prea bine vestea, considerând că partidul mai mic ar trebui să se îndrepte către cel mai mare, nu invers.

Practic, în momentul de faţă, discuţiile ar fi purtate de Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, şi Alexandru Iacobescu, preşedintele Pro România Prahova, iar ultima întâlnire ar fi avut loc vineri. Social-democraţii şi-au desemnat deja un candidat pentru Primăria Ploieşti, în persoana senatorului Radu Oprea, în curs de validare, şi au pregătit o listă cu 30 de nume pentru candidaturile la Consiliul Local. În restul judeţului, PSD anunţase încă dinainte de pandemie candidaţii în 84 dintre cele 104 localităţi din Prahova. În eventualitatea în care se acceptă ideea de liste comune, e de aşteptat ca reprezentanţii Pro România să primească locuri pe listele de candidaţi ale viitoarei alianţe, posibil chiar şi candidaturi la primării acolo unde au organizaţii locale puternice. Dacă va intra în acest calcul, ALDE Prahova are, de asemenea, o serie de filiale puternice, în special în Băicoi, Măgureni, Podenii Noi, Ploieşti şi Măgurele. Totuşi, partidul a fost divizat acum câteva luni, iar în acest moment e greu de spus câţi oameni din ALDE Prahova au plecat sau urmează să plece spre PPUSL, pentru a se alătura foştilor colegi care au părăsit formaţiunea după un conflict deschis cu preşedintele Tăriceanu. ALDE şi-a anunţat, de altfel, candidaţii pentru Primăria Ploieşti şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, doi foşti primari, Emil Calotă şi respectiv Horia Toma.

Image